Un eveniment cosmopolit în dormitorul lui Nagymama: degustare pentru medicii maghiari de pretutindeni care salvează viețile celor care nu cuvântă. Între două sesiuni ale unui congres veterinar internațional care a avut loc la Arad, participanții s-au putut delecta cu Cadarcă, Crâmpoșie, Cabernet Franc, Alutus și Fetească Neagră de prin părțile noastre.
Într-o epocă de austeritate a lumii, a țării și a vinului, Aradul bifează a opta ediție a Salonului Vicii și Delicii. I-am luat pulsul într-o seară de sâmbătă, după degustarea de vineri cu Boris și vinurile Cramei Oprișor, încheiată cam pe la cântatul cocoșilor.
Ca o prelungire a ultimei degustări „oficiale” din club cu vinurile Casei Avincis, la câteva zile am încropit în curtea bunicii o altă întâlnire oenofilă, una cu licori de vinotecă. Am savurat în cinci tot atâtea vinuri de pe la noi și de prin alte țări, într-o companie mai mult decât plăcută.
Zilele trecute am luat din nou Drumul Vinului prin Podgoria Miniș-Măderat pentru o inaugurare de cramă și pentru o sorbire de vin bun. Am făcut-o în cinci vestici, în vechiul Avensis al vesticului Zoli purtând 387.000 de km la bord, cu destinația precisă Păuliș.
Am marcat o dublă sărbătoare în odăile clubului, în seara cu vrăjitoare știrbe, cu dovleci luminători, cu frunze împrăștiate de vânt. De Halloween-ul devenit HalloWine în Vestik Club am servit în premieră opt vinuri de la noua cramă locală HB[…]
Ce idee poate fi mai inspirată decât să-ți alinți prietenii de ziua ta cu o degustare de vin? Dacă degustarea e cu Boris și cu etichetele Cramei Oprișor, cu atât mai bine! Cel mai vechi colaborator al Clubului Degustătorilor de[…]
Ultima noapte albă în Vestik Club a fost una a… galeriilor. Clubul s-a umplut în mai multe rânduri de vizitatori care au făcut cunoștință cu sutele de autografe ale lui Dan, iar sticlele de vin s-au golit în ritm amețitor.[…]




