S-a întâmplat una ca asta, neoglindirea, numai și numai din pricini obiective, cum ar fi programul infernal, densitatea de degustări și călătorii, diferitele renovări făcute în două județe la patru locuințe, perioade nefericite din viața familiei, muncile de sezon în fieful drag de la Ferendia ș.a. Între cuvintele cheie care nu dau rezultate la o căutare virtuală pe cele trei site-uri ale clubului se numără „bajaga”, „embargo fest”, „dudeștii vechi”...
Întâmplarea a avut loc în mai 2018, am participat la ea, am savurat extraordinarul concert al trupei sârbești Bajaga i Instruktori, ai cărei fani suntem de aproape 30 de ani. Și am făcut sute de fotografii și zeci de înregistrări video, pe care însă nu am mai ajuns să le publicăm, copleșiți fiind de evenimentele din club și de călătoriile anterioare sau următoare.
Potrivit bilanțului pe anul 2018, am publicat atunci articole dedicate celor 38 de degustări și 14 întâmplări speciale din club, dintr-un total de 94 de materiale apărute pe site-urile noastre. În acel an am participat la nouă festivaluri de tot felul și am vizitat șapte crame din șapte țări europene!
Numai în acea lună mai am bifat și descris cinci evenimente în club, făcând și și două drumuri la festivaluri desfășurate la Cluj și Belgrad, plus o vizită la o cramă de lângă Turda, cu reportajele aferente. Așa încât povestea concertului trupei Bajaga i Instruktori, desfășurat în cadrul Embargo Fest 2018, într-o duminică de la sfârșit de mai, la Dudeștii Vechi, a ajuns se scrie abia acum.
Stár Bišnov, adică Dudeștii Vechi, sărbătorea în 2018 un număr rotund: 280 de ani de prezență bulgărească în Banat. Cum toată lumea de prin părțile noastre vestice – români, maghiari, germani, sârbi, bulgari, ucraineni, țigani, croați, evrei, pemi ș.a. - a suportat mai ușor un al doilea obsedant deceniu, cel de la sfârșitul comunismului , participând apoi, în anii ’90, și la încălcarea benefică pentru toți a embargoului impus unei Iugoslavii în destrămare, numele dat festivalului s-a dovedit la fel de inspirat ca și invitația adresată unei emblematice trupe sârbești.
Așadar, e ultima zi a Festivalului Embargo, suim în Corolla (sau în Yaris?) și fuga la Dudești. Mai întâi însă am oprit la Sânnicolau Mare, la un restaurant italian, pentru un prânz necesar înaintea zbuciumului de seară. Și dacă nu am reținut numele localului și meniul și vinurile servite, rămân totuși pentru eternitate fotografiile cu vechile plăcuțe de avertizare, de protecție a muncii din perioada comunistă, aflate pe pereții unei mori decrepite din apropierea restaurantului. O culme a rostirii proletare atinge, probabil, fraza imortalizată pe un zid igrasios, cu litere albe pe o tablă colorată în roșu: Este necesar sa fii atent si la munca tovarasului tau. Obosiți să mai elaborăm diacritica rațiunii impure a comunismului, după o ședință foto cu un blând și comic cerber al locului, dar și cu un copilaș cărând niște jucării printre ruinele acestui proletcultist imperiu destrămat, către seară pornim cătinel spre Dudeștii Vechi.
Concertul are loc în spațiul aferent unui teren de fotbal rural numit pompos Stadionul Hristo Stoicikov, care ne întâmpină cu îndemnul victoriei, Pobeda. Cui să-i mai pese însă de acest amănunt și cine să mai fie nostalgic după altceva decât marile concerte Bajaga prezentate la televiziunile iugoslave pe vremea când românii nu aveau curent decât în orele, puține, când apărea la televizor analfabetul de la Scornicești?
În culise, folosindu-se de farmecul său de colecționar și de talentul nativ de jurnalist, Dan se strecoară printre păzitorii lui Momčilo Bajagić, liderul și fondatorul formației, între care și o duduie PR destul de ostilă, și reușește să insinueze sub nasul vedetei, spre calofilă semnare, niște fotografii superbe, însoțite de un marker profesional. „Vezi, îi spune Momčilo piaristei, aratând către uneltele de colecționar iremediabil ale lui Dan, așa se face...”
Se mai face seară și noapte, iar idolii noștri ocupă scena atât de profi a festivalului. Pentru unii ca noi, Bajaga i Instruktori reprezintă, probabil, cea mai bună trupă rock sârbească din toate timpurile. Ca timișorean practicant, îți dai seama de asta cu cât ești mai nostalgic, de îndată ce sunetul intens al chitarelor îți inundă amintirile. Și ei sunt atât de vii, atât de energici, niște adolescenți de 60 de ani fremătând continuu de-a lungul a peste două ore de concert, electrizând fanii veniți din toată partea asta de țară și poate de mult mai departe.
Am fi vrut să le ascultăm toate hiturile din ultimii 30 de ani, ele însă nu ar fi încăput într-o singură noapte. Totuși, ne-au electrizat pe rând melodii precum Godine prolaze, Plavi safir, Tamara, Tisina, Vesela pesma, Zivot je nekad siv, nekad zut.
În final, la ceas de noapte, când s-au stins toate ecourile și toate luminile concertului, am pornit către casele noastre din Timișoara și Arad. Despărțirea de Bajaga nu avea să dureze decât vreo câteva zile. În Belgrad, o săptămână mai târziu, în timp ce vizitam locurile cu belvedere, Fortăreața Kalemegdan și parcul omonim, și contemplam panorama superbă și punctul în care Sava se unește cu Dunărea, numele Bajaga ne-a sărit din nou în ochi. Era scris pe tricourile portocalii ale unor tineri care promovau într-un mod inedit – prin opriri bruște și încremenirea colectivă într-un oarecare moment la mișcării - un concert al trupei care urma să aibă loc în orașul Becej. Noi însă ne aflam acolo, în capitala Serbiei, atrași de un alt eveniment, unul oenologic, care avea să devină la rându-i de neuitat: Festival Tamjanike, prillej de alt reportaj și de altă, firească nostalgie.
Video: Godine prolaze, Samo nam je ljubav potrebna, Tamara, Tisina, Vesela pesma, Zivot je nekad siv, nekad zut
